De la descoperirea găurii de ozon până la Protocolul de la Montreal

 

 

 

Descoperirea găurii de ozon din Antarctica

Stratul de ozon protejează oamenii și mediul înconjurător de nivelurile dăunătoare de radiații ultraviolete de la soare. Substanțele chimice denumite substanțe care epuizează stratul de ozon (ODS) erau eliberate în atmosferă în mod necontrolat anterior; aceste substanțe chimice deteriorează stratul de ozon stratosferic. În mai 1985, într-un articol publicat în revista Nature British Antarctic Survey (BAS), oamenii de știință Joe Farman, Brian Gardiner și Jonathan Shanklin au descris observațiile lor privind pierderile mari de ozon deasupra Antarcticii. Descoperirea găurii de ozon din Antarctica de către BAS a oferit un avertisment timpuriu cu privire la subțierea potențial periculoasă a stratului de ozon la nivel mondial.

Convenția de la Viena, o introducere a Protocolului de la Montreal

Pe măsură ce tehnologia a avansat, studiile științifice au evidențiat problema emergentă și impactul acesteia asupra epuizării stratului de ozon. Acțiunile sunt solicitate de-a lungul anilor. În 1985, Convenția de la Viena pentru protecția stratului de ozon a fost creată ca răspuns. Convenția de la Viena a fost prima convenție de orice fel semnată de fiecare țară implicată, intrând în vigoare în 1988 și ajungând la ratificarea universală în 2009.
Convenția a avut ca scop promovarea cooperării între națiuni prin schimbul de informații privind efectele activităților umane asupra stratului de ozon. Însă, deoarece convenția nu este obligatorie din punct de vedere juridic, Convenția de la Viena nu impune țărilor să ia măsuri de control pentru a proteja stratul de ozon. Protocolul de la Montreal a intrat în vigoare în 1987 pentru a aborda această problemă.

Ce este Protocolul de la Montreal?

Protocolul de la Montreal a fost semnat în 1987 și a intrat în vigoare în 1989. Inițial semnat de 46 de țări, tratatul are acum aproape 200 de semnatari. Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon este un acord global pentru protejarea stratului de ozon al Pământului prin eliminarea treptată a substanțelor chimice care îl epuizează. Protocolul de la Montreal este un tratat universal care reglementează producția și consumul a aproape 100 de substanțe chimice artificiale, denumite substanțe care epuizează stratul de ozon (ODS).

Ce prevede Protocolul de la Montreal?

Protocolul de la Montreal reduce treptat consumul și producția diferitelor substanțe care ozogen (SDO) într-o manieră graduală, cu calendaruri diferite pentru țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare (denumite „țări menționate la articolul 5”). În temeiul acestui tratat, toate părțile au responsabilități specifice legate de eliminarea treptată a diferitelor grupe de substanțe care ozogen (SDO), controlul comerțului cu SDO, raportarea anuală a datelor, sistemele naționale de licențiere pentru controlul importurilor și exporturilor de SDO și alte aspecte. Țările în curs de dezvoltare și cele dezvoltate au responsabilități egale, dar diferențiate, dar, cel mai important, ambele grupuri de țări au angajamente obligatorii, cu termene limită și măsurabile.

Substanțe controlate în temeiul Protocolului de la Montreal

Anexele A (CFC, haloni)
Anexele B (alte CFC-uri complet halogenate, tetraclorură de carbon, metilcloroform)
Anexele C (HCFC)
Anexele E (bromură de metil)
Anexele F (HFC-uri)

Protocolul de la Montreal este susținut de Secretariatul pentru Ozon al Programului ONU pentru Mediu

Tratatul evoluează în timp, în lumina noilor evoluții științifice, tehnice și economice, și continuă să fie modificat și ajustat. Reuniunea Părților este organul de guvernanță al tratatului, cu sprijin tehnic oferit de un Grup de lucru deschis, ambele întrunindu-se anual. Părțile sunt asistate de Secretariatul pentru Ozon, care are sediul la sediul Programului ONU pentru Mediu din Nairobi, Kenya.